Birouri notariale verificate din România
Ce ai de rezolvat la notar?
Alege actul, vezi orele libere la birourile din apropiere și rezervă în câteva minute.
Recenzii de la clienți verificați
Întrebări frecvente
Cât costă să folosesc Notaro?
Nimic. Căutarea birourilor și programarea sunt gratuite. Onorariul notarial îl plătești direct la birou; pe Notaro nu se face nicio plată.
Am nevoie de cont ca să fac o programare?
Da, un cont gratuit, ca să primești confirmarea și mementourile și ca biroul să te poată contacta. Îl creezi în câteva minute, chiar în timpul programării. Poți suna și direct la birou: biroul îți poate face programarea și fără cont.
Când este confirmată programarea?
Programarea ajunge la biroul ales, care o confirmă. Când biroul confirmă, primești email și notificare, iar starea o vezi oricând în Contul meu.
Ce acte trebuie să aduc?
La fiecare serviciu vezi lista documentelor necesare, iar în programare le poți bifa pe măsură ce le pregătești. Dacă biroul mai are nevoie de ceva, îți scrie în chat.
Pot muta sau anula programarea?
Da, din Contul meu, până la termenul stabilit de birou, de obicei cu 24 de ore înainte. Termenul apare pe programare. După o mutare, biroul confirmă din nou noua oră. Aceeași programare o poți muta de cel mult două ori; după aceea, scrie biroului.
Primesc un memento înainte de programare?
Da, cu 24 de ore și cu 2 ore înainte, pe email și ca notificare în cont. Te anunțăm și dacă biroul anulează programarea. Nu trimitem SMS-uri.
Cum vorbesc cu biroul notarial?
Fiecare programare are o conversație cu biroul, în secțiunea Chat din Contul meu. Poți scrie acolo înainte de întâlnire și până la 24 de ore după ora programării, cât timp programarea nu e finalizată sau anulată.
Birourile de pe Notaro sunt verificate?
Da. Fiecare birou este verificat în registrul UNNPR înainte să apară public. Recenziile pot fi lăsate doar de clienții care au avut o programare încheiată la acel birou.
Ce se întâmplă cu datele mele?
Biroul ales vede doar datele necesare programării tale. Din Contul meu îți poți descărca datele sau îți poți șterge contul. Toate detaliile sunt în politica de confidențialitate.
Ai un birou notarial?
Primești programări online, ții agenda și clienții într-un singur loc și reduci neprezentările.
Află ce primești